Secrete de frumusete à la tunisienne

Arta baii nu a murit complet la sfarsitul antichitatii,hammam-ul  perpetuand traditia.Secrte ale femeilor,momente de placere,ingrijirea este pentru tunisiene prelungirea naturala a baii.

Prima frumusete este cea a pielii.Hammam-ul ii face un gomaj natural sub efectul transpiratiei si a « kassa »,manusa aspra care elimina celulele moarte.Dar aceasta baie nu ar fi completa fara folosirea « tfal »,o argila care face parul viguros,pielea fina si parfumata.Pasta moale in care se impacheteaza corpul de la par la picioare,tfal este fructul unei preparari lungi si minutioase :se lasa argila timp de cateva luni sa se impregneze e mirosul amestecat de jamsin,gutuie si geranium.Pielea purificata de baie va fi mai apoi epilata cu ajutorul unui caramel blond,facut din zahar si suc de lamaie,care lasa pielea ingrijita.

A doua frumusete este cea a parului :un efect somptuos acaju pe care il da parului negru henna cu parfum puternic.

Apoi urmeaza frumusetea fetei :retete mostenite dintr-o stiinta ancestrala. « Khol”,de exemplu,aplicat intre pleoapele umede cu ajutorul unui betisor introdus intr-un recipient foarte asemanator celui pe care il foloseau deja cartaginezele.

Pudra gri si stralucitoare, « khol » este facut din pilitura de antimoniu foarte fina,amestecata cu apa de trandafir reputata ca fiind benefica pentru ochi.Dar machiajul cel mai rafinat este fara indoiala « haikus » care se traseaza pe palme si talpi in arabescuri fine negre,sub forma de puncte si misi desene geometrice.

Arta relaxarii este una dintre marile calitati ale Tunisiei cum putem vedea in numarul mare de tratamente de ingrijire si centre de talasoterapie si termale care exploateaza o apa de o calitate rara si extrem de bogata.

Cea mai frumoasa pestera din lume

O expeditie efectuata in februarie in grota Ain D’hab (guvernoratul Siliana) a permis explorarea in profunzime a uneia dintre cele mai frumoase pesteri din lume.

In cursul acestei expeditii s-a atins si punctul uscat al pesterii,loc acoperit de apa acum cateva milenii,un loc bogat in fosile.Expeditia a fost de un mare aport pentru ca a permis speologilor sa se informeze asupra caracteristicilor pesterii,in special descoperirea unor colectii rare de perle de caverne multicolore,prezenta unor fine cristalizari a caror lungime atinge in unele locuri 5 metri cat si concretiuni ale solului in forme adesea originale care nu se gasesc in alta parte in Tunisia.

Pestera Ain D’hab cuprinde 6 galerii dintre care una a fost calificata de catre unul dintre speologi “de vis”,atat formele cat si culorile fiind exceptionale.

Cea mai mare dintre ele masoara 70 de m latime,100 m lungime si 20 m inaltime.In toate aceste galerii se observa o importanta colonie de lilieci.

Thierry Baritaud,de la Federatia franceza de speologie,insarcinat cu Africa de Nord,a scris in publicatiile franceze ca « grota de la Ain D’hab poate pretinde titlul de cea mai frumoasa pestera din lume ».

Tunisia intre traditie si modern

Mirosul de jasmin si ceai de menta, aroma imbietoare de narghilea, sarmul carpetelor orientale si fata morgana sahariana sunt randurile unei file care introduc turistul intr-o lume aparte.

Dar mai presus de farmecul acestei atmosfere orientale, Tunisia este departe de a fi doar un miraj al Saharei; ea este o tara pe cat de adanc legata de traditie, pe atat de moderna si deschisa spre nou.

Un climat ideal, Tunisia,coasta nordica a Africii a fost martora de peste 3000 de ani la trecerea numeroaselor civilizatii care fie ca au venit ca fugari sau aventurieri, pentru a cuceri sau a pretinde,ca razboinici sau misionari,negustori si fermieri,fiecare si-a lasat partea de poveste in piatra sau mozaic, pe dorsalele Saharei  si pe dealurile Cartaginei.

Punct de intersectie a numeroase civilizatii, acest teritoriu arid pe care cea mai subtire urma de apa il transforma intr-o gradina a Paradisului, a devenit peste secole centrul dezvoltarii multiculturale unde arabii, musulmanii, crestinii si evreii se intalnesc si coabiteaza.

Tunisia, aceasta provincie romana din Africa, s-a dezvoltat constant din zilele cand fenicienii au intemeiat Cartagina pana la acelea cand romanii si-au trimis legiunile mai departe de canalul sicilian pentru a infrunta dusmanul punic. Timp de 6 secole agricultura a evoluat,drumuri au fost construite si arta a inflorit cu lucrari admirabile care au supravietuit timpului si cu care Tunisia moderna se mandreste.

De ca aceasta tara este atat de diferita si ce impact are aceasta diferenta asupra ei?

Secretele trandafirului

Simbol al dragostei si secretelor,trandafirul este cunoscut ca un ornament parfumat si decorativ.Pana aici cu siguranta nu este o noutate.Ceea ce este foarte putin cunoscut este faptul ca in bucatarie,aceasta floare delicata are un loc foarte important.Poate sa sune laudativ,dar trandafirii sunt consumati inca din antichitate,gatitul cu flori avand radacinile in timpuri romane cat si in cultura chineza si cea a Orientului Mijlociu.

Veniti la un ceai de menta?

Menta…..doar rostim cuvantul si imagini racoroase si invioratoare ne vin in minte:pahare reci cu limonada,garnisite cu menta proaspata,retete delicioase de supe si deserturi pentru toate gusturile.

Originara din bazinul mediteranean si Orientul Apropiat,menta este iubita si folosita in lume atat in gastronomie cat si in medicina,traditie mostenita cel putin de la greci.

Ceea ce putini stiu insa este ca menta reprezinta o parte a mitologiei grecesti.Originea cuvantului se regaseste in legenda potrivit careia Hades se indragosteste de o frumoasa nimfa,pe nume Mintha.Orbita de ura si gelozie,Persefona,sotia lui Hades o transforma pe Mintha intr-o planta modesta ce-I poarta numele.Hades nu a putut desface vraja insa a imblanzit-o,dandu-I un miros incantator si intens care parfumeaza aerul atunci cand frunzele ii sunt calcate.

Despre menta se spune ca sporeste inteligenta,ca ajuta la concentrare sau la cresterea perspectivelor de a avea bani.Daca este adevarat sau nu,am sa va las pe dumneavoastra sa descoperiti.Ce va pot sfatui este ca daca aveti mai multa menta decat aveti nevoie,folositi-o cu incredere la improspatarea aerului din camera;si romanii o faceau ca simbol al ospitalitatii.

Menta este printre cele mai apreciate condimente ale bucatariei lumii,folosita proaspata sau uscata,intr-o varietate de retete de la sosuri,legume si carne,la jeleuri,bauturi calde si reci.

Puteti incerca si dumneavoastra sa strecurati cateva frunze la orez,la o marinata pentru pui,la carnea de miel sau chiar la o  salata de fructe.

In speranta ca v-am trezit curiozitatea,va propun sa va delectati cu un ceai de menta,preparat traditional maghrebian,devenit element central al vietii sociale in Tunisia,Algeria si Maroc.

Aveti nevoie de 1 lingura de ceai verde,1 mana de frunze de menta,2 litri de apa si zahar.

Puneti ceaiul verde intr-un ceainic;varsati un pic de apa fiarta peste ceai dupa care goliti de apa ceainicul,adaugati frunzele de menta,zahar dupa gust si restul de apa.Lasati sa se raceasca timp de cateva minute,strecurati si serviti in pahare impreuna cu 2-3 frunze de menta si muguri de pin sau migdale.

Si nu uitati!despre evolutia gustului mentei se spune ca:

Primul pahar este la fel de amar ca viata,

Al doilea este la fel de dulce ca dragostea,

Al treilea pahar este la fel de calm ca moartea.

Couscous…istorie si preparare

A manca bine si sanatos este un obiectiv demn de toate luptele.

Ambasador al bucatariei nord-africane,aliment simplu si nutritiv,de origine berbera,cu nume exotic si muzical,cous-cous-ul ramane unul dintre cele mai atractive si misterioase feluri de mancare din lume.

Acest grau se preteaza la o varietate aproape infinita de feluri de mancare,de la cele mai simple pana la cele mai sofisticate,traditionale sau moderne.

Cous-cous-ul continua si acum,la peste 2000 de ani de la existenta lui,sa depaseasca frontierele gastronomice fara sa cunoasca limite,cu diferente si variatii de la o tara la alta:marocanii au reputatia cous-cous-ului subtil picant care cateodata combina ingrediente exotice ca porumbei , curmale sau ceapa caramelizata,tunisienii opteaza pentru cous-cous-ul pe baza de ardei iute,algerienii se mandresc cu autenticitataea cous-cous-ului lor nepretentios,robust,in timp ce australienii au introdus un meniu exotic cu carne de cangur.

Potrivit credintei nord-africane,cous-cous-ul ca si painea,contine o binecuvantare;acesta este motivul pentru care preparat cu miel sau pui,cu legume,peste,iepure,prepelita sau in Sahara cu carne de camila,nu exista eveniment important in care cous-cous-ul sa nu detina rolul principal.

Ceea ce pastele sunt pentru italieni sau orezul pentru chinezi,cous-cous-ul este pentru spatiul maghrebian.

Pentru arabi sau berberi,de la tara sau de la oras,fie ca traiesc in Tanger,Tunis sau Tindouf,cous-cous-ul reprezinta “fiul comun care leaga natiunile maghrebului”.

De ce sa alegem cous-cous-ul?Pentru ca este multietnic,pentru savoare,pentru formula echilibrata din punct de vedere caloric,pentru ca ii putem adauga ingrediente diverse dar gustul si-l pastreaza.

In continuare:reteta de couscous

Pelerinajul la Ghriba-un ritual milenar

El Ghriba,acest loc,vechi de 2500 de ani potrivit legendei,primeste anual intre a 14-a si a 18-a zi a lunii mai (Iyyar al calendarului lunar evreiesc) descendentii evreilor care au fugit din Iudeea dupa distrugerea templului lui Solomon de catre Nabucodonosor.Djerba devine astfel scena a circa 3 milioane de turisti evrei din toata lumea.

Sinaoga Ghriba,cea mai veche din Africa,este situata in localitatea Er-Riadh,numele vechi fiind Hara al-Sghira,locul unde se concentreaza counitatea de evrei de pe insula Djerba.

In 1946 era o comunitate de 4900 de evrei pe Djerba,stabiliti la Hara al-Sghira,Hara al-Kebira si Houmt Souk,orasul principal al insulei.La sfarsitul anilor ’60 mai erau cam 1500,majoritatea emigrand in Israel.

Momentul forte al pelerinajului ,procesiunea consta in mersul in jurul Menarei,obiect de cult ornat cu atatea voaluri innodate cate dorinte formulate pentru sanatate,fericire si procreere.

Procesiunea pleaca de la Ghriba in mijlocul cantecelor traditionale si a strigatelor femeilor si se incheie prin introducerea Menarei in Sinagoga.

Cortegiul include vizite in alte sali de rugaciune din localitate.Participantii poarta o Menara (o piramida hexagonala din argint) mare montata pe 3 roti.

Menara este decorata cu simboluri reprezentand 12 triburi si numele rabinilor tunisieni venerati.In varf se gaseste o stea a lui David cu inscriptia Sheddai (numele divinitatii).Structura este inconjurata de Tablele Legii.Piramida este decorata cu diverse tesaturi,esarfe in culori luminoase si voaluri.Femeile stropesc Menara cu apa de colonie iar barbatii cu rachiu de smochine.Menara este asemanata cu tanara fata pe punctul de a fi condusa la sotul sau ;Menara se mai numeste si « mireasa ».

Cortegiul seamana astfel cu o ceremonie de casatorie care inseamna uniunea mistica intre poporul evreu si divinitate.

Evreii de pe Djerba ca si pelerinii straini se regasesc in interiorul sinagogii.Este totodata singura ocazie in care nu este nici o separare intre barbati si femei.

Dupa un obicei local,femeile depun oua marcate cu numele unei tinere celibatare pe o bolta marcand locul unde,potrivit traditiei,corpul tinerei fete ar fi fost gasit.Oul,lasat aproape de o lumanare pe durata festivalului este apoi returnat celibatarei care,dupa ce il mananca este sigur ca isi va gasi un sot.

« Din  ce in ce mai multi evrei vin in pelerinaj pentru ca au gasit securitate si respect din partea tunisienilor si a autoritatilor tunisiene.Tunisia are cea mai buna securitate din lumea intreaga.Autoritatile tunisiene fac totul posibilul pentru a satisface vizitatorii evrei.Si asta face placere oamenilor si ii face sa revina si sa incurajeze si alti evrei sa vina. » Gabriel Saghroun,evreu tunisian

Ce nu stiam despre maslin

Originar din Africa de Nord, dupa anumiti cercetatori bine documentati, maslinul este cunoscut din vremuri imemoriale. Geneza ne vorbeste despre porumbelul  (simbolul crestin pentru Sfantul Duh) care ii aduce lui Noe o creanga de maslin anuntandu-i retragerea apelor, pentru ca in Grecia sa devina un simbol al pacii si apanajul zeitei Atena.

In stare salbatica anterior intemeierii Cartaginei, maslinul era folosit de berberii care obtineau cantitati reduse de ulei. Pana tarziu, in sec.I d.Ch. baza productiei de masline in Imperiul Roman o constituia maslinul salbatic (Sf.Ap.Pavel- Rom.XL). Incepand cu expansiunea punica, maslinul cunoaste o dezvoltare deosebita in ceea ce priveste cultivarea si exploatarea lui. Magon (sec.V i.Ch.) consacra spatii largi in tratatul sau de agronomie acestei culturi.

Cartaginezii au fost cei care au inceput sa altoiasca maslinii, crescand astfel nu doar productia/cantitatea de masline, ci si calitatea lor si a uleiului obtinut. Magon recomanda spatierea maslinilor  la 75 de picioare (22,5m) in toate sensurile (azi, spatiul este in mod obisnuit de 24m) sau de 45 de picioare (13,4m) daca solul e mai slab si zona e mai expusa vanturilor. Asa s-a ajuns la un randament mediu de 70-80 de litri la mia de livre (327kg), dar se putea ajunge in unele situatii si la 200 de litri la aceeasi cantitate de masline (ceea ce reprezinta 1-2% din totalitatea maslinilor din acea vreme).

In 350 i.Ch., pe Djerba se producea ulei de masline din pomi salbatici (ceea ce inseamna ca aveau la dispozitie foarte multi avand in vedere ca productia era insemnata), iar in sec.IV déjà in insulele Kerkenah si in Sahel se producea ulei in « mare abundenta », mult peste necesar.

La Cartagina, in cartierul exterior Megara, peste tot erau gradini cu maslini si alti pomi fructiferi generos intretinuti cu ajutorul unei retele de canale sinuoase de irigatii, iar in pen. Cap Bon livezile de maslini i-au uimit pe grecii lui Agathocle, tiranul Siracusei (aug.310 i.Ch.), conform marturiei lui Diodor din Sicilia.

Romulus a ridicat un templu dedicat nimfelor unde, pe altar, curgea mai putin vinul si, cu atat mai putin sangele, dar unde erau aduse ofranda cupe cu ulei de masline, iar Alexandru cel Mare stropea cu acelasi ulei piatra de mormant a lui Ahile.  Maslinele dau uleiul care, dupa paine si vin este al treilea dar pe care Dumnezeu l-a dat umanitatii si mijloceste uniunea pruncului cu Divinitatea prin botez.

Prepararea maslinelor verzi urmeaza acelasi tratament de secole. Iata o metoda de pregatire larg raspandita : o data culese, maslinele se pun in apa care va fi schimbata timp de noua zile pentru a elimina nota amara. Cand termenul expira, pretioasele masline vor fi lasate intr-o saramura cu o concentratie de 10g de sare la 100ml de apa.

Pe urmele vinului cartaginez

Arhitectura,constructiile edilitare,navigatie,democratie, iata cateva domenii in care cartaginezii au excelat.

Un alt domeniu extrem de important in care s-au facut remarcati a fost agronomia.In secolul V i.Ch Magon scria primul tratat de agronomie in 28 de volume.Printre altele,Magon recomanda :cultivarea viilor pe pante cu expunere nord,vinul fiind astfel de calitate superioara.Preluand informatia si punand-o in practica in Italia,latinii au obtinut rezultate diametral opuse.Abia intr-un tarziu,au inteles ca « Tratatul lui Magon » se referea la viile cultivate doar in Africa unde soarele puternic poate distruge strugurii daca viile sunt cultivate pe pante cu expunere sudica.Desi nu ne-a parvenit in original,lucrarea tradusa mai tarziu de romani ne-a parvenit si prin intermediul lui Lucius Iunius Moderatus Columella (sec I d.Ch).

Cu aceasta ocazie,aflam ca in Cartagina,printre alte soiuri de vin se facea si « passum »,un vin obtinut din stafide.

Cartaginezii erau consumatori de vinuri spre deosebire de berberi care nu beau desi erau producatori de vinuri cu 1000 de ani inaintea venirii fenicienilor in Africa.Pentru a combate potentialul abuz de alcool,in Cartagina existau legi (ne spune Platon) care interziceau militarilor,sclavilor,magistratilor in timpul excercitiului functiunii sau capitanilor de vas,consumul de vin.Era interzis de asemenea consumul pe timp de noapte,barbatilor si femeilor inainte de a avea raporturi sexuale dar era permis ca fortifiant si remediu.

Fragmente de vase punice care continusera vin provenit din Cartagina au fost gasite la Selinonte (provincia Trapani,Sicilia) si in orase din insulele grecesti ;acest fapt atesta exportul vinului pe care il produceau.

Iata si reteta originala dupa care preparau vin de stafide,asa cum a fost ea transmisa de Magon :

« Se culeg strugurii bine copti,se indeparteaza boabele stricate sau patate,se pun strugurii la soare,acoperindu-i noaptea pentru a nu fi afectati de roua.Dupa ce s-au uscat,se desfac boabele de pe ciorchine si se arunca intr-un vas.Se varsa deasupra must,cel mai bun posibil,pana cand boabele sunt acoperite.In cea de-a sasea zi,dupa ce strugurii au absorbit mustul si s-au umflat,se pun la presa pastrand lichidul obtinut.Se adauga must proaspat facut din struguri care au fost lasati la soare timp de 3 zile.Se amesteca bine si se pune in vase de lut inchise.Apoi dupa 20 sau 30 de zile,cand fermentatia s-a oprit se trage vinul in vase (sticle) sigilate. »

Retetele date de Plinius cel Batran sunt diferite de cea a lui Magon.

Legenda sarii din mare

Legenda sarii din chott-uri (lacuri sarate in Africa de Nord) si mare

La inceput,atunci cand Dumnezeu a creat lumea, a facut marea la fel de dulce ca apa de la Zaghouan (o localitate din nord-estul Tunisiei ,reputata pentru ains (izvoare) si apa pura).Astfel,omul avea pesti pentru a se hrani,o cale excelenta pentru a lansa vasele si o bautura inepuizabila.Intr-o zi,Dumnezeu a descoperit ca nivelul marii scadea.A cautat cauza si a zarit un tantar asezat pe maulul golfului Gabes,care bea din mare.Animalul,inspirat de Iblis (Satana) pompa cu atata putere incat de peste tot apareau insule noi ca Djerba si Kerkenah.Pestii mureau cu miile iar marele chott care pana atunci era legat de mare,se gasea separat sub privirea fierbinte a soarelui.

Dumnezeu nu putea sacrifica el insusi una dintre creaturile sale.Ingrijorat in fata operei compromise,a incercat sa gaseasca o solutie in fata dezastrului.Inspiratia i-a venit si a pus in practica o stratagema ingenioasa :a aruncat in mare o cantitate enorma de sare.Tantarul,surprins si dezgustat s-a indreptat catre chott de unde a luat cateva inghitituri.Dar si chott-ul era la fel de sarat.Dumnezeu a suras de placere si in semn de multumire,a distribuit surplusul de sare oamenilor pentru a-i invata sa conserve pestii care si-au gasit moartea in aceasta poveste.De atunci,marea si chott-urile din sudul tunisian sunt sarate.